Afișez 1–16 din 35 de rezultate

Reducere!

26 kisses și un happy-end

36.90lei 25.83lei

Cu un stil care amintește de Morgan Matson, acest debut amuzant și înduioșător prezintă misiunea de-o vară a unei fete de a săruta câte un băiat al cărui nume începe cu fiecare literă a alfabetului. Totul în încercarea de a-l uita pe fostul ei iubit.

Veda nu se gândea că exact la începutul verii va fi părăsită de iubitul ei. Se simte umilită și îndurerată. Așa că pornește în misiunea vieții ei: să-și petreacă vara încercând să-l uite pe Mark. Provocată de prietena ei cea mai bună, decide să se sărute cu douăzeci și șase de băieți cu douăzeci și șase de nume diferite – câte unul pentru fiecare literă a alfabetului.

Fie că se află în mijlocul parcului de distracții, fie printre dunele lacului Michigan, Veda profită de orice oportunitate pentru a aduna sărutări (și băieți) pentru lista ei, și, în curând, suferința cauzată de despărțire începe să scadă în intensitate. Chiar când credea că a deslușit toată treaba cu sărutările, Veda îl înâlnește pe EL, cel care îi va da lumea peste cap.

În viață e mai important să te reinventezi decât să cauți să te refaci.

Reducere!

Bully

39.90lei 27.93lei

Publicată anterior cu titlul ,,Intimidare”

BESTSELLER INTERNAȚIONAL, PUBLICAT ÎN PESTE 20 DE ȚĂRI!

Numele meu este Tate. Totuși, el nu îmi spune așa. Nici măcar nu i-ar trece prin cap să mi se adreseze atât de familiar, asta în cazul în care mi s-ar adresa cât de cât. Nu, abia dacă îmi vorbește.

Dar nici nu mă lasă în pace.

Cândva, am fost cei mai buni prieteni, după care a început să se lege de mine și a decis că scopul lui este să îmi ruineze viața. Am fost umilită, exclusă și bârfită în toți anii de liceu. Cu cât trecea timpul, cu atât mai chinuitoare deveneau farsele și zvonurile puse la cale de el, și deja mi se făcuse lehamite să mă tot feresc din calea lui. Am plecat chiar în Franța pentru un an de zile, ca să îl evit.

Doar că, acum, m-am săturat să mă mai ascund și nici de-aL naibii nu îl voi lăsa să-mi distrugă ultimul an de liceu. Poate că el nu s-a schimbat, dar eu am făcut-o. Este timpul să ripostez.

Nu mai am de gând să-l las să-și bată joc de mine.

Reducere!

Cu el pentru totdeauna

39.90lei 27.93lei

Apreciata autoare Katie McGarry revine cu un nou roman exploziv, despre o fată bună, dar cu porniri temerare, un șmecher de cartier care nu are nimic de pierdut și o poveste de dragoste fulminantă.
Fată de zece pe linie, haine de la casele de modă și o viață perfectă: asta așteaptă lumea să fie Rachel. Doar că eleva în penultimul an al unui liceu particular păstrează secrete față de părinții ei bogați și față de frații ei exagerat de autoritari… Iar acum tocmai adaugă încă două pe listă. Unul constă în participarea, cu Mustangul ei GT, la curse ilegale de mașini. Iar celălalt… e Isaiah Walker, un tip de șaptesprezece ani cu care ea nici măcar n-ar trebui să stea de vorbă. Numai că băiatul crescut sub tutelă, plin de tatuaje și ochi cenușii pătrunzători, o salvează dintr-o situație delicată, iar ea nu și-l mai poate scoate din minte.
Isaiah are, și el, secrete. Legate de locuința lui și de adevăratele sentimente pentru Rachel. Ultimul lucru care i-ar trebui ar fi să se încâlcească într-o relație cu o fată bogată, dornică să cutreiere prin zone dubioase doar de amorul artei… indiferent de cât de îngerească i-ar fi înfățișarea.
Dar atunci când pasiunea lor comună pentru cursele de mașini ajunge să le pună viețile în pericol, au la dispoziție șase săptămâni ca să găsească o ieșire. Șase săptămâni în care să descopere până unde ar fi dispuși să meargă ca să se salveze unul pe celălalt.

Reducere!

Cu tine în Paris

34.90lei 24.43lei

Evgheni Oneghin al lui Pușkin transpus în PARISUL CONTEMPORAN

Tatiana avea paisprezece ani, iar Evgheni șaptesprezece când s-au cunoscut și când s-ar fi putut naște o idilă…

Zece ani mai târziu, se reîntâlnesc din întâmplare și încearcă să se apropie iarăși unul de celălalt. Dar, deși s-au maturizat și ai crede că nimic nu le mai poate sta în cale, de fapt situația este complicată: pe de-o parte, Tatiana are o mulțime de planuri bine puse la punct, iar pe de altă parte, Evgheni se simte nesigur și poartă încă povara unei tragedii din adolescență. Oare acum vor reuși să treacă peste obstacole și ezitări, pentru a rămâne împreună?

„Eu știu — știau și ei, fără să și-o

spună  —

că în clipa asta trăiau ceva rar,

ceva ce se trăiește pentru foarte

scurt timp,

unul dintre momentele aidoma unei

biluțe de mercur,

elementar…”

Clémentine Beauvais, autoare de succes internațional, creează în acest volum o intrigă răvășitoare despre o iubire neîmplinită. Având drept fundal cel mai romantic oraș din lume, Cu tine în Paris este o poveste de iubire fără vârstă, care își păstrează neștirbit farmecul, indiferent de epocă.

Nu e un dat ca iubirea pierdută să fie o tragedie.

„Nu-i nevoie să faci mereu caz de iubirea pierdută.

Dar pentru cei doi, îngăduiți-mi

să fac o excepție.

Priviți cum tremură de bucurie că se revăd.

Priviți-le puțin ochii…”

Reducere!

Fata pe care el o știa

35.90lei 25.13lei

Annika este studentă în ultimul an la Litere. Neliniștită și tensionată în situațiile sociale, unde comportamentul majorității oamenilor i se pare de neînțeles, preferă să fie înconjurată de ordinea și disciplina cărților sau de singurătatea tăcută din timpul partidelor de șah.

Jonathan se înscrie în clubul de șah frecventat de Anika și pierde prima lui partidă – și inima – în fața timidei și stângacei și în același timp inteligentei și frumoasei tinere. Îi admiră abilitatea de a fi sinceră cu sine, cu bizarerii cu tot, și acceptă provocările pe care le implică o relație cu ea. Jonathan și Annika scot la iveală ce e mai bun unul în celălalt, găsind în ei înșiși curajul și încrederea pentru a plănui un viitor împreună. Ceea ce urmează este o dragoste unică, dar plină de tandrețe, care rezistă tuturor încercărilor, mai puțin tragediei neprevăzute care îi silește să se separe, tăindu-le legăturile și lăsându-i să navigheze singuri prin viață.

După zece ani, soarta îi aduce din nou împreună. Ea duce viața pe care și-a dorit-o, ca bibliotecară. El lucrează în domeniul financiar, revenindu-și după un divorț și căutând un nou început. Atracția și sentimentele puternice pe care le împărtășeau odinioară se reaprind imediat, dar, dacă nu-și înfruntă anxietățile și temerile care i-au despărțit, ar putea rata a doua șansă de a-și uni destinele.

„Toată viaţa așteptasem să întâlnesc pe cineva alături de care să fiu eu însămi.  Nicio clipă nu-mi trecuse prin minte că eu aș putea fi acea persoană pentru  altcineva.”

„Atentă să mențină un echilibru de putere între abilitățile emoționale și cele intelectuale ale protagoniștilor, Graves scrie o poveste de iubire verosimilă, în care felul de a fi al Annikăi nu este subapreciat, ci zugrăvit pur și simplu ca fiind diferit. Când tragedia lovește, trăsăturile care o deosebesc de ceilalți devin puncte forte, îndemnând-o să preia controlul asupra propriei vieți.” Kirkus