Reducere!

Bully

39.90lei 27.93lei

Publicată anterior cu titlul ,,Intimidare”

BESTSELLER INTERNAȚIONAL, PUBLICAT ÎN PESTE 20 DE ȚĂRI!

Numele meu este Tate. Totuși, el nu îmi spune așa. Nici măcar nu i-ar trece prin cap să mi se adreseze atât de familiar, asta în cazul în care mi s-ar adresa cât de cât. Nu, abia dacă îmi vorbește.

Dar nici nu mă lasă în pace.

Cândva, am fost cei mai buni prieteni, după care a început să se lege de mine și a decis că scopul lui este să îmi ruineze viața. Am fost umilită, exclusă și bârfită în toți anii de liceu. Cu cât trecea timpul, cu atât mai chinuitoare deveneau farsele și zvonurile puse la cale de el, și deja mi se făcuse lehamite să mă tot feresc din calea lui. Am plecat chiar în Franța pentru un an de zile, ca să îl evit.

Doar că, acum, m-am săturat să mă mai ascund și nici de-aL naibii nu îl voi lăsa să-mi distrugă ultimul an de liceu. Poate că el nu s-a schimbat, dar eu am făcut-o. Este timpul să ripostez.

Nu mai am de gând să-l las să-și bată joc de mine.

Adaugă la Wishlist
Adaugă la Wishlist
ISBN: 978-606-8754-71-0
Format: 13,7x20,3 cm
Data apariției: 26.11.2019
Număr pagini: 368
Traducere de Adina Pintea
Gen: Ficțiune contemporană
Vârsta: +17
PENELOPE DOUGLAS este autoare americană de bestselleruri New York Times, USA Today și Wall Street Journal. Romanele ei sunt publicate în peste douăzeci de țări și vândute în sute de mii de exemplare. După ce a absolvit Administrație Publică la Universitatea Northern Iowa, a urmat un Master în Științele Educației la Loyola University. A profesat în domeniul educațional, iar acum se ocupă doar de scris. Romanul ei de debut, Bully (tradus la Epica în 2014 cu titlul Intimidare și apărut în colecția EpicLove și acum retipărit cu titlul original) a fost desemnat Cel mai bun roman de dragoste al anului 2014 de către IRC — Indie Romance Convention. Rivali (Editura Epica, 2015) este al doilea roman al autoarei, care se bucură în continuare de mare succes printre fanii genului romance. Al treilea roman, Descătușare, a fost extrem de așteptat și de bine primit de fanii din ce în ce mai mulți ai autoarei. Seria se închide cu volumul apărut în anul 2019, Flacăra iubirii, care reunește două nuvele Regăsire și Aproape niciodată.

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/redi5760/public_html/wp-content/themes/dt-the7/inc/mods/compatibility/woocommerce/front/mod-wc-template-hooks.php on line 828

You may also like…